BLANCHETA DE IEPURE
Carnea slaba a iepurelui se potriveste bine cu sosul cremos. Pt 6 portii, se taie un iepure mare in 10 bucati. Se pune intr-un vas si se acopera cu 3l de apa, apoi se pune la fiert, se inlatura spuma si se adauga legume (2cepe, 2morcovi, o legatura de plante aromatice), sare si piper. Se firbe totul cam o ora si 15 min, apoi carnea si legumele se scurg. Supa se strecoara si se fierbe in continuare ca sa scada la aproximativ un litru. Se adauga un rantas facut din 65g de fainaamestecata bine cu 100g de unt. Se toarna 50 ml smantana lichida si se mai fierbe la foc mic 5 min. Sosul se sareaza, se pipereaza, apoi se strecoarasi se mai adauga un galbenus de ou si 50ml de smantana. Se pun carnea de iepure si legumele in sos si se servesc fierbinti.
IEPURE PREPARAT LA OALA
Reteta ne ofera un mod original de pregatire a iepurelui. Pentru 6 portii, se taie un iepure mare in 10 bucatisi se pune la fiert i 4l de apa. Se inlatura spuma, se mai fierbe 20min, apoi se adauga 3 bucati de praz, 2 tulpini de telina, 4 morcovi, 3 cepe si 4 napi, toate legumele fiind taiate in bucati. Se condimenteaza cu 10 boabe de piper, sare bruta, o legatura de plante aromatice si 3 cuisoare. Vasul se lasa descoperit si se fierb ingredientele la foc mic o ora si 15 min. Se serveste impreuna cu supa si legumele, alaturi de mustar si garnitura de cartofi noi si ciuperci preparate in unt.
TOCANA DE IEPURE
1. Tocana este unul din cele mai bune metode de pregatire a iepurelui. Daca iepurele este prea mare, se pastreaza spinarea pt alta mancare si se prepara restul. Se taie un iepure in 12 bucati. Se taie cubulete si amesteca 3 cepe, 2 morcovi si o telina. Se pun legumele si carnea intr-un vas mare si se toarna peste ele 1.5l vin rosu. 2. Se adauga 50 ml de coniac, 40ml otet, olegatura de plante aromatice10 boabe de piper si doua cuisoare.A doua zi se strecoara lichidul si se separa carnea de legume. Se prajeste crnea in tigaie, la foc iute, 20 de minute, apoi se adauga legumele. 3. Se pun crnea si legumele intr0un vas mai mare, se presara peste ele 2 linguri de faina si se tine vasul pe foc 5 min amestecand in continuu. Se pune marinata la fiert, se ia grasimea de la suprafata, apoi se toarna peste carne, impreuna cu 750ml supa de vitel si o legatura de plante aromatice. Se tine in continu vasul pe foc, se inlatura spuma si se ia grasimea, se mai pune sare si piper si se lasa la foc mic o ora si 45 min. 4. Cand carnea este gata, se scurge si se pune deoparte. sosul se mai fierbe 10 min, apoi se strecoara si se pune in sosiera. Se mai pun 50ml de vin rosu si se amesteca bine, apoi se adauga 2 linguri de jeleu de afine si o lingura de otet de vin. 5. Se curata 200g de ciuperci albe mici si se fierb 10 min in 150ml de apa, zeama unei lamai si 20g unt. Cu 30min inainte de servire, se pun carnea, sosul si ciupercile intr-un vas se incalzesc fara sa fiarba, se presara patrunjel tocat si se servesc fierbinti, cu paste, piure de telina sau cartofi copti.
vineri, 20 noiembrie 2009
Stiati ca
Produsele din carne de iepure au un nivel de colesterol mult mai mic decat cel al carnii de pui, curcan, vita sau porc. De asemenea, carnea de iepure are un procent de grasime mai mic decat cea de pui, curcan, vita sau porc. Este mai bogata in proteine . Este cea mai hranitoare carne pentru organismul omului. Poate fi consumata in orice perioada din an si este recomandata mai ales in perioada lunilor fierbinti de vara. Carnea de iepure este des utilizata pentru protejarea sanatatii fiind introdusa adesea in dietele speciale, cum ar fi cele pentru pacientii cu boli de inima, varste inaintate, diete scazute in sodiu, scadere in greutate si altele. Sa nu va mirati daca veti auzi spunandu-se despre carnea de iepure ca este cea mai sanatoasa. Ganditi-va ca un kilogram de carne de iepure are doar 1.600 de calorii (spre deosebire de cea de pui - 1.800 cal/kg , vitel - 1.820 , curcan – 2.500 , miel - 3.100 , vita – 3.200 , porc – 4.400). > O iepuroaica care cantareste 7 - 8 kg poate produce intr-un an, prin toti urmasii sai, o cantitate de aproximativ 320 kg de carne WOW !!! Asta inseamna mai multa carne decat produce o vaca. Si sa nu uitam ca pentru a creste o vaca sunt necesare doua hectare de pasune. Iepurii sunt cele mai productive animale domestice. La aceiasi cantitate de furaj si apa, un iepure va produce 3 kg de carne iar o vaca va produce doar 0,75 kg. deci sporul de crestere al iepurelui este de 4 ori mai mare. Desi carnea de iepure este un aliment mult mai sanatos decat carnea de vitel, este de doua ori mai ieftina pe piata. ---> Datorita calitatilor nutritive ale laptelui matern, un pui de iepure isi dubleaza greutatea in primele 6 zile de la nastere. Asta reprezinta o crestere foarte rapida, daca facem comparatie cu alte specii. Un purcel isi va dubla volumul in 14 zile, un vitel in 47 zile, iar un nou nascut al speciei noastre in ... 160 de zile. Dieta iepurelui consta ,in medie, din 40% lucerna sau fan si 60% cereale (ovaz, grau, orz , soia, etc), ceea ce reprezinta o alimentatie simpla si nepretentioasa raportat la cantitatile de carne si alte produse obtinute. Practic, putem spune ca iepurii cresc din “nimic” si produc totusi cea mai sanatoasa carne. Primele crescatorii sistematice de iepuri au aparut odata cu imperiul roman . Ei erau crescuti in tarcuri si hraniti cu furaje simple . Cresterea micilor urechiati a fost preferata fata de cresterea animalelor de talie mare . De ce ? Pentru ca in acea perioada nu exista inca metoda conservarii carnii in congelator prin temperaturi scazute :) In trecut, iepurii erau transportati pe corabii si eliberati (in vederea inmultirii) pe insule de pe rutele marine intens circulate. Neexistand pradatori, iepurii se inmulteau exploziv . Ulterior, erau vanati si introdusi in meniu de catre marinarii care acostau pe insulele respective. In 1859 o singura pereche de iepuri a fost adusa din Europa si eliberata in tinutul Victoria de pe continentul Australia . Intr-un interval de 30 de ani, urmasii acelei perechi numarau deja aproximativ 20 de milioane de capete. In secolul XX iepurii au coplesit intregul continent australian prin prolificitatea lor. Guvernul australian a ajuns pana acolo incat sa trimita armata impotriva lor. Nu a fost evitate nici armele biologice. In 1950 oamenii de stiinta australieni au introdus in mod intentionat in mediul insulei un virus care decima in mod expres iepurii. Daca la inceput virusul a facut ravagii, dupa cativa ani si-a incetinit evolutia iar in cele din urma si-a pierdut aproape total efectul. Iepuri - Australia : 1 - 0 La ora actuala, Franta este cel mai mare producator si consumator de carne de iepure. In Ungaria exista crescatorii de iepuri care produc peste 10.000 de capete pe an, majoritatea fiind exportati in Italia. Tinand cont de cresterea accelerata a numarului oamenilor pe planeta si de faptul ca suprafata terestra ramane aceiasi iar resursele de hrana sunt in scadere , concluzionam ca specia iepureasca ca avea un rol din ce in ce mai important in alimentatia omului. In secolul XX, carnea de iepure a fost principala marfa exportata de catre China. Desi iepurele a fost domesticit de catre om in urma cu doar 6.000 de ani, exista indicii care atesta faptul ca omenirea se hraneste cu carne de iepure cam din anul 15.000 i.e.n. De-a lungul timpului, specia s-a transformat mereu conform cerintelor omului. Iepurii de ferma din zilele noastre sunt diferiti de iepuri de casa . Ei reprezinta o rase distincta, fiind reprodusi selectiv. Liniile lor genetice sunt selectate atent cu ajutorul programelor de calculator de peste 15 de ani. S-a ajuns astfel in situatia in care organismele iepurilor de ferma au un procent din ce in ce mai mare de carne si din ce in ce mai mic de oase. Unii afaceristi inventivi care au avut ideia de a utiliza caldura obtinuta in fermele de iepuri pentru a incalzi spatiul serelor construite in apropiere. Cu ajutorul sistemului de ventilare cuplat la conducte, caldura in exces din ferma este transportata in interiorul serei rezultand un transfer avantajos. Pe de alta parte, prezenta serelor in apropierea fermelor de iepuri mai are un motiv principal : Gunoiul rezultat in crescatoriile de iepuri este un ingrasamant agricol cu valoare mare. Acest deseu pretios are in compozitie : 2.20 % azot , 0.87% fosfor , 2.30% potasiu, 0.36% sulf , 1.26% calciu , 0.40% magneziu .
Retete
In cresterea iepurilor nu este nevoie de multe boabe. Ei sunt mici fabrici de carne (si blanita) ce folosesc furajele existente in orice gospodarie, oricat de saraca ar fi ea: furaje verzi in general, fanuri si sfecla iarna si doar putine boabe. Si sunt "fabrici" si pentru faptul ca se inmultesc foarte repede (gestatia dureaza numai 30 de zile). Iata un tip de reteta: 50% granulte de iepuri din comert 50% orz din amestec se administreazai la rase grele 120 gr pe zi la rase medie 100 gr pe zi si la rase mici 80 gr pe zi la rase pitice ca 40 gr pe zi pe langa asta, fan la discretie si ca 500ml apa pe zi nu administrati nimic verde !!! Doar palit si dupa o obisnuire treptata a organismului.
Putina anatomie
Punerea in valoare a potentialului de crestere a iepurilor este strict dependenta de nivelul calitativ al hranei. Iepurele, la fel ca toate celelalte rozatoare, are dintii intr-un permanent proces de crestere, motiv pentru care necesita hrana de cel putin doua ori pe zi. Daca ii vom oferi nutreturi cu consistenta tare,prin care sa isi realizeze tocirea dintilor, problema este rezolvata. Daca ii vom oferi doar nutreturi de o consistenta slaba , dintii sai vor creste prea mult , ceea ce inseamna ca la un moment dat va fi pus in imposibilitate de a se mai hrani , de a mai putea sa mestece. In hranirea iepurilor de casa trebuie sa se tina cont de faptul ca musculatura stomacului sau este slab dezvoltata, cu exceptia orificiilor de intrare si iesire din stomac (cardia si pilor). Musculatura puternica a intrarii in stomac (orificiul cardia) face practic imposibil actum vomitarii la iepure. Aceasta particularitate devine mortala pentru iepure in cazul consumarii de nutreturi toxice (iepurele se va balona si va muri). Alta informatie importanta este aceea ca musculatura puternica a iesirii din stomac (orificiul pilor) , face ca stomacul iepurelui sa nu se poata goli decat sub presiunea altor furaje ingerate . Din acest motiv, iepurele consuma mici cantitati de furaje ( 1- 4 grame la un tain ) , dar aproape continuu. In 24 de ore , iepurele va consuma 70-80 de tainuri , durata fiecarui tain avand cam 1-2 minute. Ritmicitatea ingerarii nutreturilor in aparatul digestiv va asigura iepurelui un bun tranzit gastrointestinal si o digestie normala. Atentie : Un interval mai mare de 7-8 ore intre tainuri va produce iepurelui deranjamente gastrointestinale. Tocmai de aceea este foarte important ca urechiatii sa aiba in permanenta la dispozitie furaje de buna calitate , in caz contrar vor aparea mortalitati mari . Cecotrofia ( sau reingestia crotinelor ) La neamul iepuresc , datorita constructiei tubului digestiv, cecotrofia constituie un act fiziologic normal si absolut necesar. La animalele rumegatoarele (ex: vaca,oaia ) actiunea microorganismelor asupra hranei ingerate are loc in prima parte a aparatului digestiv (stomac si intestin subtire) iar substantele cu valoare nutritiva sunt repede absorbite in organism datorita suprafetei mari de digestie. La iepure (rozator) microorganismele intalnesc hrana abia in partea finala a aparatului digestiv , adica in cecum . La specia umana, apendicele vermiform (care ne creeaza uneori probleme medicale) este o reminescenta a cecumului. La iepure cecumul este un organ care are un rol foarte important in digestie. Hrana stationeaza aici aproximativ sase ore, timp in care microflora bacteriana actioneaza asupra bolului alimentar , rezultand elemente nutritive importante. De aceste elemente nutritive, iepurele va beneficia numai reingerand (mancand) propriile sale excremente sub forma de crotine moi. Cecotrofia debuteaza la puii de iepure cam pe la varsta de 3 saptamani , adica in perioada cand incep sa consume furaje celulozice (iarba uscata,etc).
Monta
Iepuroaicele fac parte din categoria animalelor poliestrice, motiv pentru care pot fi montate in orice anotimp al anului. Dupa diagnosticarea caldurilor, femela este introdusa in cusca masculului ce i-a fost repartizat prin planul de monta (femela este transportata la mascul tinand-o de spate, cat mai aproape de gat, iar daca este cazul poate fi sustinuta cu o mana si de abdomen). Daca am duce masculul la femela acesta, din cauza ca nu cunoaste noul mediu de viata nu va monta, iar femela va deveni nelinistita si va avea fata de el o comportare agresiva, provocandu-i rani prin muscaturi, mai ales la nivelul testiculelor. La iepure actul montei se desfasoara rapid, avand durata doar de cateva secunde. Este insa indicat ca monta sa se efectueze in liniste si pe timp racoros (dimineata sau seara). Ingrijitorul care asista la monta va trebui sa duca iepuroaica din nou in cusca dupa ce aceasta a fost montata. Pe cusca femelei montate se pune o tablita, pe care se va scrie data montei, masculul care a efectuat-o si data probabila a fatarii. Femelele care desi sunt in calduri refuza sa se monteze, se introduc in custi ce se vor aseza in vecinatatea masculului si vor fi duse la monta mai multe zile la rand, pana vor accepta masculul. Sunt insa cazuri cand femela, refuzand un mascul, este apoi dusa la altul, il accepta pe acesta din urma. Iepuroaicele care dupa cateva zile de la data montei incep sa-si smulga parul de pe abdomen si sa-si pregateasca culcusul, vor trebui date din nou la monta, intrucat acestea sunt semne ale infecunditatii lor.
Metode de hranire
Hranirea in sistem gospodaresc In practicarea acestui sistem se intrebuinteaza nutreturile obtinute in propria gospodarie sau subprodusele acestora. Acesta este cel mai vechi si cel mai raspandit sistem, sistem care este specific micilor gospodarii, cu efective reduse de iepuri. Ca furaje de tip gospodaresc putem mentiona : masa verde, fanul, frunzele de varza, de sfecla, cartofii, alte plante precum si diferite resturi menajere. Nutreturile mentionate se pot utiliza fie ca atare, fie dupa o prealabila preparare (oparire, fierbere, macinare etc.). Iata un exemlu de ratie (dupa Kardon, 19730 destinata tineretului cunicul (in greutate de 2 Kg), ratie alcatuita din nutreturi de tip gospodaresc : 50 g fan, 100 g sfecla furajera (taiata felii), ca nutreturi de baza, la care se mai adauga 50 g orz boabe ca nutret energetic. Aceasta ratie ar putea acoperi necesarul de balast, substanta uscata, amidon, dar nu si pe cele de proteina. De aici rezulta ca nu este tocmai usor sa alcatuiesti o ratie echivalenta din nutreturi produse in gospodaria proprie. Desi ratia iepurilor poate fi completa cu resturi menajere, trebuie sa fim totusi atenti la calitatea acestor nutreturi, in sensul sa nu fie mucegaite, rancezite, acre etc. Daca nutreturile nu sunt proaspete, acesta dauneaza sanatatii animalelor care le consuma.
Hranirea Combinata In principiu, acest sistem se bazeaza pe hranirea iepurilor atat cu nutreturi de tip gospodaresc cat si cu nutreturi folosite in cresterea industriala (nutreturi concentrate combinate). In felul acesta, exista posibilitatea imbunatatirii si echilibrarii ratiilor. Trebuie avut insa grija ca cele doua tipuri de nutreturi sa fie de buna calitate si sa fie utilizate in mod rational. Hranirea combinata se poate aplica foarte bine in acele crescatorii unde exista surse ieftine de nutreturi de baza. Asa de pilda, s-a constatat ca pe timp de vara s-ar putea folosi ca nutret de baza varza furajera. Aceasta planta rezista bine la conditiile vitrege din timpul iernii, iar de primavara timpuriu pana toamna tarziu reprezinta un nutret foarte bun in hrana iepurilor. In special frunzele sale au un continut nutritiv ridicat si o buna digestibilitate. Iepurii sunt hraniti cu acest furaj la discretie, adaugandu-se insa si 50 - 70 g de nutreturi concentrate combinate. Un asemena tip de hranire este practicat destul de frecvent in crescatoriile mici. Atat cantitatile, cat si natura nutretului folosit in hranirea combinata difera in functie de varsta si starea fiziologica a iepurilor.
Hranirea Unisortimentala La aceasta metoda se foloseste un nutret complex (alcatuit din mai multe sortimente de nutreturi), produs industrial ca unica sursa de substante nutritive de care beneficiaza iepurele. Compozitia acestui nutret unic difera in functie de varsta, starea fiziologica si directia de exploatare (reproductie sau ingrasare). In felul acesta se poate asigura iepurilor o ratie echilibrata in vitamine si substante minerale, ratie de care pot beneficia pe parcursul intregului an. In compozitia acestui nutret se mai includ antibiotice, antioxidante si coccidiostatice. Calitatea constanta a nutreturilor asigura o productie continua pe intreg anul (fara fluctuatii legate de sezon) si in acelasi timp foarte economica. Acest nutret prezinta marele avantaj ca asigura o hranire rationala, deoarece se administreaza in hranitori automate care se umplu de 1 - 2 ori pe saptamana, iar iepuri au posibilitatea sa consume la discretie, in functie de necesitati. Printr-un astfel de mod de administrare a hranei se reduce munca si o data cu ea si pretul de cost al productiei. Nutretul respectiv se produce la F.N.C care il transporta la crescatorii unde se depoziteaza in buncare turn.
Hranirea Combinata In principiu, acest sistem se bazeaza pe hranirea iepurilor atat cu nutreturi de tip gospodaresc cat si cu nutreturi folosite in cresterea industriala (nutreturi concentrate combinate). In felul acesta, exista posibilitatea imbunatatirii si echilibrarii ratiilor. Trebuie avut insa grija ca cele doua tipuri de nutreturi sa fie de buna calitate si sa fie utilizate in mod rational. Hranirea combinata se poate aplica foarte bine in acele crescatorii unde exista surse ieftine de nutreturi de baza. Asa de pilda, s-a constatat ca pe timp de vara s-ar putea folosi ca nutret de baza varza furajera. Aceasta planta rezista bine la conditiile vitrege din timpul iernii, iar de primavara timpuriu pana toamna tarziu reprezinta un nutret foarte bun in hrana iepurilor. In special frunzele sale au un continut nutritiv ridicat si o buna digestibilitate. Iepurii sunt hraniti cu acest furaj la discretie, adaugandu-se insa si 50 - 70 g de nutreturi concentrate combinate. Un asemena tip de hranire este practicat destul de frecvent in crescatoriile mici. Atat cantitatile, cat si natura nutretului folosit in hranirea combinata difera in functie de varsta si starea fiziologica a iepurilor.
Hranirea Unisortimentala La aceasta metoda se foloseste un nutret complex (alcatuit din mai multe sortimente de nutreturi), produs industrial ca unica sursa de substante nutritive de care beneficiaza iepurele. Compozitia acestui nutret unic difera in functie de varsta, starea fiziologica si directia de exploatare (reproductie sau ingrasare). In felul acesta se poate asigura iepurilor o ratie echilibrata in vitamine si substante minerale, ratie de care pot beneficia pe parcursul intregului an. In compozitia acestui nutret se mai includ antibiotice, antioxidante si coccidiostatice. Calitatea constanta a nutreturilor asigura o productie continua pe intreg anul (fara fluctuatii legate de sezon) si in acelasi timp foarte economica. Acest nutret prezinta marele avantaj ca asigura o hranire rationala, deoarece se administreaza in hranitori automate care se umplu de 1 - 2 ori pe saptamana, iar iepuri au posibilitatea sa consume la discretie, in functie de necesitati. Printr-un astfel de mod de administrare a hranei se reduce munca si o data cu ea si pretul de cost al productiei. Nutretul respectiv se produce la F.N.C care il transporta la crescatorii unde se depoziteaza in buncare turn.
Medicamentatia la iepuri
Medicamentatia la iepuri Coccidioza : Toltazuril ( substanta activa ) – foarte puternic, Baycox, Sulfachinoxalina, Sulfadiazina, Sulfadimidina, Salinomicina, Diclazuril, Robenidin, Coccitostop, Gelliprim Orale. Hemoragii dupa coccidioze: Vitamina K asociat cu coccidiostatice Boala hemoragica ( Septicemia virala, RHD ): Cunipravac (Cunipravac-RHD), Mixohemovirovac, Mixohemoragivac. Colibaciloza: Enrofloxacina Salmonelloza ( complicatii gastro. ) : Enrofloxacina Mixomatoză: Mixohipra-H, Mixohemoragivac Endo si ectoparaziti: Ivermectina (tratament intern, injectabil subcutanat). Albendazol (tratament extern, peros). Raia auriculara: Evomec (s.a. Ivermectina) + ulei comestibil ( uns zona afectata pentru inmuierea pielii. Raceala: Colistina, Doxicilina Rani deschise: Neocaf spray, Asocilin + apa oxigenata, Mibazon + apa oxigenata, Tetraciclina simpla – este totusi cea mai slaba + apa oxigenata Diareea atipica ( diareea netipica unei boli anume ci doar un deranjament stomacal): Otet de mere, Frunze de stejar, Crengi si frunze de salcam. Vitaminizare: Vitamm 2, Promotor, Provimi ( furaj medicamentos ), Sare bulgari + o bucata BCA Dezinfectie custi: Cloramina efervescent Pasteureloza (septicemia hemoragica ): Eritrom, Galimicin, Streptomicina, Enrofloxacina, Neomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol. Dermatomicoze: Clotrimazol ( Canesten ), Enikomazol ( Inaverol ), Griseofluvin ( Licoden M ), Ketokonazol ( Nizarol ). Plagi, Infectii, Stomatite: Oxivet ( oxitetraciclina), Terramycin ( oxitetraciclina ). Plagi, Afectiuni podale: Negerol Afectiuni ale ochilor: Ceai de musetel + Gentamicina picaturi ( picaturi de ochi de la farmacia umana. ) Balonari: Enteroguard cate o pastila pe zi timp de 5 zile, incepand cu varsta de 3-4 saptamani, Colitrim, Otet de mere Stranut nealergic: Colitrim Stranut alergic: - fara tratament - Antibiotice pentru iepure Diaree, Dizenterie, Slabire, Cadera parului: Penicilina, Ampicilina, Cefalexina Caderea parului: Spiramicina Diaree, Slabire accentuata: Canamicina Diaree: Tilozina Tratamente preventive - 1 zi pe sapt pun in apa de baut 2mml de Coccistop per 1 litru de apa (preventiv contra coccidiozei) sau alt coccitostop - acidifiant Nutrisure (produs natural), rol antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent pana la 4 luni. - Albastru de metilen – de doua ori pe luna. - 1 data pe luna se adauga AD3E 2mml pe un litru de apa de baut timp de 5 zile ( AD3E fixeaza calciu din mancare in corp) - 1 data in 3 luni se adauga in apa 2mml de Enrofloxacina intru-un litru de apa de baut ( deparazitare interior) - pui la 6 - 8 sapt se vaccineaza cu Mixohipra-H - adulte se vaccineaza cu Mixohipra-H de doua ori pe an (de regula in luna martie si septembrie) - Colitrim un mg. de la 3-4 saptamani / un litru de apa timp de 5 zile ( preventiv pentru balonari). Cand se umfla trebuie si atunci - Ivermectina ( paraziti interni ) si Albendazol ( purici ) Ing. George Popescu, eunescu09@yahoo.com
Intarcarea puilor
Cu cat puii de iepure au fost mai bine obisnuiti (inca din perioada alaptarii) sa consume hrana vegetala, cu atat vor suporta mai usor criza cauzata de trecerea de la regimul lactat la cel vegetal. Pentru a reduce din efectele acestei crize, intarcarea trebuie sa se faca in mod treptat, respectiv, iepurasii vor fi izolati in timpul zilei de mama lor (3 - 4 zile la rand) si vor fi lasati sa suga numai noaptea. In aceste zile li se va administra paine inmuiata in zer sau lapte, amestec umed de uruieli, lucerna, trifoi palit etc. Pentru a preveni congestionarea ugerului la iepuroaica - mama, nu se vor indeparta cu ocazia intarcarii toti puii deodata, ci numai cate 1 - 2 in fiecare zi (prima data masculii sau puii mai bine dezvoltati, iar apoi in decurs de 4 - 5 zile si ceilalti). In mod obisnuit, la varsta de 4 saptamani se intarca puii destinati productiei de carne, iar la 8 saptamani cei destinati reproductiei. Ideea intarcarii timpurii a iepurasilor nu este noua si a fost experimentata cu succes de crescatorii americani si de certatorii francezi. Este cunoscut faptul ca iepurasii incep sa iasa din culcus la varsta de 12 - 15 zile in timpul verii si la 18 - 21 zile in timpul iernii. Iepurasii la aceasta varsta pot sa consume nutreturi diferite de laptele matern. Practicand intarcarea la 3 saptamani este suficient sa se administreze o hrana care inlocuieste laptele numai 7 zile, deoarece la varsta de 4 saptamani iepurasii consuma zilnic o cantitate de apa egala cu 20% din greutatea lor vie. Intarcarea la 14 zile permite montarea femeli, imediat dupa fatare. In mod firesc, succesul metodei este strans legat de conditiile de crestere, deoarece toate animalele trebuie sa fie intr-o stare de sanatate perfecta. In caz contrar se poate ajunge la situatii dezastruoase. Cresterea foarte rapida a iepurasilor alaptati de iepuroaica face sa se presupuna ca laptele acesteia este foarte bogat in substante nutritive. Tinand seama de faptul ca iepurasii incep sa iasa din cuibul lor la varsta de 12 - 15 zile de la nastere in timp de vara si la 18 - 21 zile in timp de iarna, ca incep sa caute hrana pusa la dispozitia lor cateva zile mai tarziu si, in sfarsit, ca inlocuirea primilor dinti de lapte are loc chiar la varsta de 21 - 22 zile, intarcarea timpurie (la varsta de 21 - 29 zile) s-ar putea practica destul de usor, prin administrarea unor amestecuri de fainoase cu lapte, in stare lichida sau sub forma de praf de lapte. Toate aceste nutreturi combinate, anume destinate intarcarii, trebuie completate corespunzator cu substante minerale solubile in apa de baut, pe langa fanul si nutreturile combinate. Intarcarea traditionala (la 30 - 40 zile) si cea tarzie ( la 50 - 56 zile ) fac parte din practica curenta si sunt usor de aplicat. Revenind la intarcarea timpurie se constata ca iepurasii incep consumarea spontana a hranei suplimentare la varsta de 21 zile in lunile calde si la 25 zile in cursul iernii. Din clipa in care incep sa consume hrana suplimentara, laptele matern ocupa pentru ei un loc de importanta secundara. In primele 4 - 5 zile de hranire mixta, iepurasii ingera substanta uscata din hrana suplimentara si laptele matern in cantitati egale. In momentul intarcarii (12 - 30 zile ), hrana suplimentara reprezinta 65% din alimentatie, iar laptele matern 35%. Cu cat iepurasii au avut in primele 25 zile de viata mai mult lapte matern, cu atat vor consuma mai multa hrana uscata in momentul intarcarii, adica tocmai in momentul in care cresc cerintele nutritive ale iepurasilor si scade cantitatea de lapte matern produs. In privinta productiei de lapte a iepuroaicei, se stie ca in prima zi de lactatie ea produce aproximativ 40 g lapte, pentru a ajunge la cca 220 g dupa 20 de zile (cu o medie zilnica de 140 g). Asadar se constata o puternica crestere a productiei de lapte in cursul primelor 3 saptamani, urmata de o descrestere, de asemenea foarte accentuata. Deci, iepuroaica atinge maximum productiei zilnice de lapte la 21 - 22 zile de la fatare (220 g) ; la 42 zile productia scade la 110 g ; la 60 zile, ea scade la 60 - 70 g, iar la 70 zile, la 40 -45 g. In realitate, atunci cand alaptarea se prelungeste pana la 60 zile de la nastere, cat mai reprezinta aportul matern in alaptarea unui iepuras de cca 2 Kg greutate vie ? Cantitativ aproape nimic, fiind mai curand o manifestare de lacomie, de viciu sau de distractie din partea iepurasului. in cursul primei saptamani de viata, un iepuras poate consuma in 24 h o cantitate de lapte egala cam cu 15 - 20% din greutatea sa. Acest consum se reduce pe masura ce animalul ingereaza alte nutreturi. Este deci convenabil sa se practice intarcarea cat mai curand posibil. Intr-adevar, intarcarea conditioneaza - in fiziologia animalului tanar - declansarea mecanismelor digestie si asimilarii nutreturilor in celelalte perioade ale vietii sale si indeosebi, in perioada care urmeaza intarcarii. Astfel, in lumina tehnicilor de alimentaie moderne si rationale s-a ajuns sa se recomande intarcarea timpurie a iepurasilor, pentru ca ei sa poata fi pusi cat mai repede posibil la acelasi regim de alimentaie ca si adultii, regim care conditioneaza o crestere rapida in a doua perioada a existentei lor si totodata o productie de carne de calitate superioara. Este recomandabil ca ratia suplimentara de lapte praf si aminoacizi, suplimentata corespunzator cu substante minerale si vitamine ( spre a se putea realiza intarcarea timpurie ) , sa fie pusa la dispozitie iepurasilor in primele zile ale iesirii lor din cuib, dupa principiul hranirii la discretie. In acest mod animalele in curs de intarcare au posibilitatea liberei alegeri intre laptele matern, alimentatia suplimentara si ratia pusa la dispozitia mamei. Administrarea acestor nutreturii va trebui continuata, cel putin timp de 10 - 15 zile si dupa intarcare.
Gestatia
La iepuroaica, spre deosebire de alte specii de animale, dehiscenta foliculara nu se realizeaza in mod spontan, ci numai datorita excitatiilor sexuale din timpul montei. Coitul la iepuroaica este determinant pentru declansarea ovulatiei. O alta particularitate consta in faptul ca procesul de nidare, sau fixare, a embrionilor pe mucoasa coarnelor uterine la iepuroaica se realizeaza doar in a patra zi dupa amfimixie. Datorita acestui fapt, la 6 - 7 zile de la data cand a avut loc monta se poate efectua controlul gestatiei, prin aducerea femelei in cusca masculului. In cazul cand iepuroaica refuza se conchide ca este gestanta. Perioada de gestatie la iepuroaica dureaza in medie 30 - 31 de zile 9cu limite cuprinse intre 26 - 38 de zile). In scopul asigurarii unei dezvoltari normale a fetusilor si pentru a mentine iepuroaicele intr-o stare buna de intretinere va trebui sa tinem cont de urmatoarele : - femelelor gestante sa li se administreze ratii nutritive cat mai complete, alcatuite din nutreturi proaspete si de cea mai buna calitate; - sa aiba la dispozitie in permanenta, apa proaspata si potabila; - asternutul iepuroaicelor sa fie uscat si curat, iar adapostul sa fie bine ventilat, curat si uscat. In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc cuibul cu parul smuls de pe abdomen. In cazul producerii unor avortuei, iepuroaicele respective pot fi date din nou la monta chiar a doua zi, intrucat mucoasa lor uterina se reface foarte repede (cateva ore), bineinteles daca au fost eliminate cauzele care au generat avorturile respective.
Fatarea
Dupa cum se stie, fatarea reprezinta un ansamblu de acte fiziologice naturale, datorita carora fetusii trec brusc din mediul uterin in mediul extern. In mod obisnuit fatarea la iepuroaica este usoara, se produce mai ales noaptea si dureaza 15 - 25 minute. Foarte rare sunt cazurile de fatari distocice la iepuroaica. Dupa fatare, iepuroaica desface cu dintii invelisul embrionar, taoe cu dintii cordonul ombilical al fiecarui pui, linge apoi puii si ii asaza in apropierea sfarcurilor pentru a-i determina sa suga, pe urma ii acopera cu parul pe care singura si l-a smuls de pe abdomen. Puii se nasc cu ochii inchisi si sunt complet golasi. La scurt interval de timp dupa fatare (10 - 20 minute) iepuroaica elimina placenta, pe care o consuma imediat. Dupa eliminarea placentei se controleaza de catre ingrijitor fiecare cusca in parte, se inregistreaza numarul puilor fatati, se indeparteaza cei morti. Acest control se efectueaza in absenta iepuroaicei iar ingrijitorul trebuie sa fie foarte bine spalat pe maini cu sapun fara miros. In momentul in care femela este readusa in cusca va fi foarte preocupata de problema hranei si a apei, iar in cazul cand nu le gaseste, recurge uneori la devorarea propriilor pui. Este absolut necesar ca in crescatorie sa se asigure liniste (latratul cainilor constituie factor perturbator) si sa se impiedice accesul rozatoarelor in vecinatatea iepurilor , pentru a se preintampina consumarea puilor de catre mama. Aceasta pornire canibala a iepurelui este o reminescenta a instinctului de conservare mostenit de la forma salbatica a speciei. Canibalismul mai poate fi determinat de carente alimentare in perioada de gestatie precum si de absenta apei imediat dupa fatare.
Dieta unui iepure
Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea. Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de un real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului. Iepurii au nevoie de un regim alimentar bogat in vitamine si cu un continut mare de fibre (15%). Dati-le in cantitati nelimitate fan de iarba, ca de exemplu cel de timoftica. Fanul de lucerna nu este recomandat din cauza ca este prea bogat in calciu si proteine pentru iepurii adulti. In plus, pentru iepurii mai mari de opt luni, adaugati la dieta l/8 pana la l/4 ceasca de granule pentru iepuri din comert la doua kilograme greutate corporala, de doua ori pe zi. Evitati acele granule care contin nuci si cereale. Pentru iepurii mai mici de opt luni, hrana va contine granule simple de lucerna, in cantitate nelimitata. Limitarea granulelor pentru iepurii tineri poate avea efecte dezastruoase. Legumele cu frunze, proaspete, sunt extrem de importante. Dati zilnic minim o ceasca de legume la 1,5 kilograme corp. Incercati sa le dati muguri de lucerna, patrunjel, frunze de sfecla, frunze de conopida si varza, morcovi si frunze de morcovi, andive, piper verde, laptuca, frunze de zmeura, tulpini de grau verde, dovleac, frunze de ridichi si de papadie. Iepurilor pare sa le placa orice, dar, la fel ca la toate animalele, este irnportant ca orice fel de hrana sa fie introdusa treptat, pentru a evita tulburarile gastrointestinale. In general, fructele, cerealele si produsele fainoase trebuie date numai in cantitati limitate, intrucat excesele pot provoca diaree. Limitati fructele la doua linguri pe zi, alegand fructele precum merele, perele, prunele, pepenii, zmeura, papaya, coacazele, murele si ananasul. Evitati fructele cu continut mare de zahar, bananele si strugurii. Dati-le zilnic apa proaspata intr-o sticla de apa sau o oala de lut, grea. Schimbati apa in fiecare zi si dezinfectati vasul o data pe saptamana. Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri: - iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa); - o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.); - 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi; - delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya); - evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.; - apa la discretie. Nu este necesara administrarea de vitamine sau sare pentru lins. Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte dindieta unui iepure. Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna. Poate ca elemental cel mai important in dieta unui iepure este fanul de iarba si ar trebui sa fie hranit la discretie cu acest produs, atat iepurii adulti cat si cei tineri. Iepurii crescuti doar concentrate, pot avea serioase tulburari gastrice datorita lipsei fibrelor din compozitia hranei. Lucerna si trifoiul, fan sau palite, sunt prea bogate in proteina si calciu sin u este indicate hranirea unilterala cu aceste produse. In schimb, fanul proaspat de iarba de munte, de ovaz, de timoftica si chiar de grau sunt mai mult decat indicate. Chiar si un fan cu un continut mai mic de fibra este mai indicat decat hranirea iepurelui unilateral cu pelete. Asta ca san u mai vorbim de costuri… Este adevarat ca peletele au in compozitia lor nutrienti, vitamine şi minerale extreme de utile organismului, darn u trebuie abuzat de o astfel de hrana, fie si datorita lipsei din compozitia acestora a fibrelor, atat de necesare unui metabolism echilibrat. Iepurii sunt animale ierbivore prin definitie, si atunci cand elaboram o dieta pentru ei trebuie avut in vedere ca cea mai indicate hrana este cea pe care iepurele o consuma de sute si sute de ani in mediul natural. Ori in acest cadru foarte rar iepurele mananca seminte de nuci, spre exemplu, fructe sau alte alimente grase, cu un continut mare de zaharuri ori amidon. Flora complexa din cecum poate deveni rapid de periculoasa pentru sanatatea animalului daca dieta san u este cea adecvata. O dieta adecvata ar trebui sa contina fibre cel putin 22%, nu mai mult de 14% proteine, aproximativ 1% calciu si tot atatea grasimi. Cele mai multe dintre pelete sunt pe baza de lucerna ceea ce inseamna ca au un continut mare de calorii si calciu. Verificati eticheta de pe produs inainte de a-l cumpara si daca aveti posibilitatea, alegeti peletele care au la baza fanul de graminee ori de munte. Trebuie retinut ca iepurii tineri pot beneficia de pelete la discretie pentru ca si nevoile lor sunt sporite, iar oasele si muschilorau nevoie de multe proteine si calciu pentru creştere si o dezvoltare armonioasa. Dar nici fanul de calitate nu trebuie sa lipseasca. La iepurii adulti, atat consumul de lucerna cat sic el de pelete trebuie redus caci pe langa obezitate vor genera si refuzul de fan ceea ce poate produce dezechilibre majore. Reduceti cantitatea de concentrate si iepurele d-tra, sanatos fiind, va manca din nou cu placere fanul oferit. Este posibil sa fi auzit, nu odata, spunandu-se ca legumele proaspete provoaca diareea le iepuri: nimic mai fals. De fapt, verdeturi proaspete ajuta la menţinerea conţinutului intestinal hidratat, prin aportul de lichide hranitoare, ceea ce le face mai uşor pentru iepuraş. Este aceeasi senzatie de usurare pe care o are un om care consuma vegetale in comparative cu consumul de carne de porc, spre exemplu. Verdeturile proaspete sunt aproape la fel de importante ca si un fan de calitate. Iepurele consuma cu placere frunze de broccoli ori de laptuci, varza, patrunjel, morcovi ( frunze ori morcovul propriuzis), menta, andive, marar, busuioc, etc. Aproape tot ce este verde, ne referim la legume, sunt bune pentru iepure, inclusive ierburile care cresc prin gradini, cu exceptia busuicului cerbilor. Mai putin indicate tomatele, usturoiul, ceapa, cartofii, solanaceele in general si cele care fac tuberculi.. Alimentele verzi trebuiesc insa introduce in dieta doar dupa o prealabila pregatire a iepurelui cu acestea, in mod progresiv, si nu abrupt. Nu trebuie insa uitat nici o clipa ca prea mult zahăr şi amidon poate provoca tulburari intestinale si la nivelul cecumului mai mult decat serioase. Iepurii tineri pot sa primeasca frunze de varza in dieta dupa varsta de 2 luni, dar foarte treptat, pentru a nu provoca balonari stomacale. Morcovii, salata verde si varza create sunt deasemeni bune in dieta iepurasilor. Este indicat insa ca iepurasii sa primeasca in dieta cel putin trei feluri de legume, ori plante pe zi. Aceste fapt le imbunatateste apetitul, iar organismul le va procesa mai usor. Acest fapt este valabil si pentru iepurii adulti; o dieta variata va fi mai bine acceptata de acestia decat una unilaterala. In cazul legumelor verzi asigurati-va ca acestea sunt spalate in prealabil si apoi zvantate, pentru a elimina praful ori alti compusi nedoriti, dar si pentru a reduce cat mai mult posibil un eventual continut de oesticide ori ingrasamente chimice. Chiar si produsele ecologice trebuiesc spalate pentrua elimina bacteriile potential daunatoare. Atentie insa la starea legumelor, caci cele cu miros urat, nespecific, cu portiune de mucegaiuri ori putregaiuri, pot crea serioase probleme iepurilor d-tra. Nu trebuie de fel abuzat de fructe in hrana iepurelui chiar daca majoritatea acestora aduc un aport de vitamine considerabil. Sunt bune dar in cantitati limitate. Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume. Apa este un element vital nu numai pentru supravietuire dar si pentru un metabolism echilibrat. Un iepure care nu are apa proaspata la discretie si care nu-si va putea satisface setea la timp va suferi de deshidratare, cu efecte deloc benefice pentru organism. Si chiar daca este putin mai dificil pentru ingrijitor, care trebuie sa schimbe apa zilnic si sa curete vasele, iepurele agreeaza mult mai bine apa dintr-un vas tip cana, oala, strachina, etc., decat din biberon. De doua-trei ori pe luna, vasele de apa se spala cu apa fiarta si detergenti si apoi se clatesc bine cu apa curata, pentru distrugerea agentilor patogeni nedoriti care se pot dezvolta intr-un vas neintretinut curat. Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor. deshidratarea se pot observa forte repede daca iepuri nu primesc apa suficenta. daca ridicati iepurele de spate si se pot prinde blana prea usor ar putea fi si un semn deja. blana nu are voie sa se distanteaza prea mult de restul corbului.cu cat mai greu se pot prinde iepure de spate cu atat mai sanatos este. Pe langa fanul obisnuit de iarba ii putem oferi si alte tipuri de nutreturi fibroase uscate. Fanul alpin (din zona de deal) contine iarba si plante salbatice cu aroma si gust placut. Datorita mirosului de ovaz, fanul de ovaz de culoare verde deschis este apetisant pentru iepure, si nu numai.. Se va cosi la inspicare. Fanul de iarba poate fi amestecat cu diferite alte specii ierboase, ca tarsaca / obsiga (lat. Bromus inermis), obsiga (lat. Bromus erectus, engl. Brome grass/hay), golomat (Dactylis glomerata, orchard grass/cocksfoot grass), firuta angustifolie (Poa pratensis var. angustifolia, narrow-leaved meadow grass), pir crestat (Agropyron cristatum, Crested Wheat grass), ierbaluta (Phalaris arundinacea, canary-grass), firuta de camp (Poa pratensis, Blue-grass). Fanul cel mai des administrat in tarile de vest este cel de timoftica de lunca * (Phleum pratense*, Timothy-hay*), pe care nu doar iepurele, ci si alte ierbivore il agreaza mult. O alternativa este si fanul de ovaz, de orz si de grau, amestecat, ierburile fiind recoltate pentru fan inainte de formarea bobului (la inspicare). Mai rar ii putem da si porumb uscat, tulpina si frunzele uscate ale plantei tinere (nu groase!). In acest fel el se va familiariza cu noi gusturi, varietatea avand o influenta benefica asupra sanatatii lui. * Nota: timoftica de lunca poate fi confundata cu coada vulpii (Alopecurus pratensis, Meadow Foxtail), si cu timoftica de stepa (Phleum phleoides - Purple-stem Cat's-tail). Fanul de lucerna contine mult calciu, consumarea lui exagerata poate avea ca rezultat depunerea calciului in rinichi (100 grame fan de lucerna contine 2200 mg calciu). Amestecat cu fan obisnuit se poate da puilor pana la varsta de patru luni, femelelor gestante si celor care alapteaza. Iepurele adult care in general consuma hrana speciala pe baza de lucerna, sau primeste frecvent pelete lucerna, nu va avea nevoie de acesta. Daca totusi dorim sa ii oferim, ii vom da mai rar, amestecand o mica parte de fan de lucerna cu fanul obisnuit. Daca suntem alergici la un anumit tip de fan, sa incercam diferite alte amestecuri de fan. Iepurele nu se poate lipsi de acest nutret atat de important pentru sustinerea sistemului sau digestiv. Pe langa faptul ca asigura necesitatile nutritionale, fanul toceste si dintii care sunt in permanenta crestere, si are si rolul de a-l stimula mental. Daca suntem generosi cu fanul (avem o sursa bogata de fan), si acoperim o parte a podelei cu fan, sa avem grija ca acesta sa fie schimbat la timp. Fanul nu are putere de absorbire si se murdareste repede. Pe langa fan, accentul va fi pe iarba verde si palita, si alternativ diferite verdeturi, zarzavaturi, fructe. Cateva idei despre fan: - Daca este de culoare bruna, a fost prea tarziu taiat sau a fost uscat timp prea indelungat. Astfel se va pierde o cantitate mare de Vitamina E si va avea o valoare nutritiva mai mica. - Este de calitate cel, care are mai putine seminte in el. - Fanul umed, murdar, prafuit sau mucegait nu este recomandat. Fanul murdar, umed, mucegait cauzeaza tulburari digestive, si este un mediu favorabil de inmultire a bacteriilor, ciupercilor. Iarba proaspat cosita se va lasa la "palit" si numai dupa aceea administrata ca nutret. Fanul ii ajuta la digestie si nu lasa sa se formeze ghemotoace de par in stomac. Cand trecem de la fan la iarba verde ( cosita si palita), dupa o mai lunga sistare (primavara), o vom face treptat, pentru ca iepurele sa aiba timp sa se obisnuiasca cu noua hrana spre a nu se produce probleme digestive. Iarba va fi culeasa din zone nepoluate, departe de sosele si de locurile vizitate de caini. Va fi data in alimentatia iepurelui dupa o prealabila palire a ei. Daca iarba este umeda (dupa ploaie, roua etc.), o vom pune la uscat pana se va usca apa de pe ea. Se va evita hranirea cu alimente umede, acestea sunt periculoase mai ales in cazul puilor (poate provoca diaree, sau alte probleme digestive). Papadia, traista ciobanului, rocoina, trifoiul, trifoiul salbatic, stirul, gramineele, patlagina, rapita, iarba, papadia, secara, ovazul, graul, orzul, porumbul, macrisul, volbura si chiar palamida, pelinul, coada soricelului, frunzele, mugurii si ramurelele de mar, salcam, salcie, stejar, artar, mesteacan, frasin, plop, alun, dud, sunt si ele o alternativa in alimentatie. Le vom da proaspete, putin palite si curate. Si borceagul constituie o importanta sursa de proteină.El este cultura furajeră formată dintr-un amestec de măzăriche de primăvară sau mazăre cu ovăz sau orz de primăvară. Se recomandă semănatul împreună cu ovăzul sau orzul pentru faptul că măzărichea, semănată singură, cade şi putrezeşte pe sol, mai ales în anii ploioşi.Din cercetările efectuate rezultă că, la o participare de 20-25% a măzărichei, conţinutul de proteină brută a borceagului este de 9,1%, în timp ce la o participare de 50-70% conţinutul în proteină brută creşte la 13,7%. . Fanul obtinut din borceaguri este relativ grosier (datorita cerealei) fiind consumat foarte bine de iepuri. Compozitia chimica a borceagurilor este dependenta de proportia de participare a celor doua componente. Coeficientul de digestibilitate este de 70 % pentru proteina si peste 90 % pentru extractive neazotate Putem rasfoi si cartile de plante medicinale, ne vor fi de ajutor la alegerea hranei diversificate. In cantitati foarte mici putem oferi iepurelui si galbenele, coada soricelului, casul-popii (nalba), susai, musetel, urzica (se va da doar dupa ce s-a ofilit putin), iarba cucului (cimbrisor), cimbru de gradina, tarhon, patlagina, splinuta (varga de aur), frunzele si fructele de afin , frunzele si fructele de zmeura, nalba alba (nalba mare), podbal (se utilizeaza doar frunzele!), lipicioasa (cornatei, asprisoara). Pentru ros, puneti-i zilnic la dispozitie mult fan de timoftica si ovaz, sau oricare altul. Iepurelui nu trebuie sa ii lipseasca niciodata fanul proaspat, intrucat acesta ii ajuta la dinti si, mai importat, ii ofera furajul grosier care impiedica blocajele ori caderea parului. Nu se vor folosi in alimentatie cojile ori partile aeriene de la cartofi (care pot provoca intoxicatii, din cauza solaninei), tulpini de rosii, frunzele de conifere (acele) si nici a altor plante toxice, sau pe care eventual le cunoastem mai putin. In general cam toate plantele cu bulbi contin substante toxice si este bine sa le evitati. Nu sunt indicate nici ceapa, usturoiul, prazul, sparanghelul, arpagicul, cartofii cruzi ( pot fi dati in alimentatie doar fierti in prealabil, si apa aruncata), resturile de planta de tomate, tutun, regina noptii ( in general, solanaceele nu sunt indicate), coniferele de tot felul, apa in care a nimerit o canifera. Varza, salata, frunzele de sfecla, trifoiul rosu, se vor da in alimentatie cu retinere caci provoaca balonari. Se pot folosi de asemenea, pe langa iarba ori fan, si cu rezultate foarte bune, granule de furaje speciale amestecate, in proportii relative egale, cu grau , orz, ( ambele foarte bune pentru iepuri ), ovaz, floarea soarelui, porumb chiar, desi nu este foarte indicat caci produce ingrasarea iepurelui. 80 – 100 gr/ zi din acest amestec sunt suficiente pentru iepure. Concentratele speciale din pet-shopuri potfi de mai multe tipuri, avand producatori diferiti. Interesat-va mai intai care dintre ele contine mai multi nutrienti, fibre si este mai sanatoasa. Aveti grija ca aceasta sa fie compusa in special din: amestec de seminte, fructe uscate, verdeata, minerale si uleiuri nutritive si sa nu aiba coloranti alimentari. Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea. Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului. Iarba este foarte importanat pentru un tract digestiv sanatos. Excrementele alfala contin prea mult calciu si, din aceasta cauza, fibra nu este suficient de aspra pentru nevoile iepurelui, desi hranirea iepurilor cu aceste excrementele este buna pentru o dieta echilibrata. Fanul alfalfa nu este insa ideal. Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri: - iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa); - o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.); - 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi; - delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya); - evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.; - apa la discretie. Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte dindieta unui iepure. Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna. Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume. Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor ( in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi ), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Iepurasii adora salata, laptucile, varza, telina, napi, conopida, sfecla (atat frunze cat si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grau (verde) sau ovaz. Nu se recomanda cartofii in hranirea iepurilor datorita continutului ridicat de carbohidrati. Exista o gama larga de hrana in magazinele dedicate conceputa si produsa de specialisti pentru nevoile iepurilor. Pentru aceasta trebuie sa va interesati in magazinele de specialitate pentru a afla exact de ce cantitate are nevoie iepurele dumneavoastra, in fuctie de concentratia produsului, greutatea si varsta iepurelui. Pentru a se obtine o dezvoltare normala a iepurilor, trebuie sa li se asigure o alimentatie variata, care sa contina: • Substante minerale • Vitamine • Proteine, lipide ( grasimi ), glucide Substante minerale in nutritia iepurilor In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram: Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase. Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie. Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate. De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos. Proteine, lipide si glucide Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului. Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase. Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ). Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare. Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele. Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase. Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza. Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni. Plante si alimente proaspete pentru iepure Crude sau deshidratate: Fructe Mere Afine Banane uscate Merisor Cantalup Struguri Pepene zaharos Portocale Papaya Pere Piersica Ananas Zmeura (frunze, tulpini, fructe) Capsune Pepene verde Fructe de paducel Legume Anghinare Sparanghel Salata verde Laptuci Frunze de fasole Varfuri de sfecla Sfecla Radacini de sfecla Broccoli Varza de Bruxelles Varza (frunze exterioare) Morcovi (varfuri si radacini) Conopida (frunze exterioare) Gulie Telina Castravete Andive Escarole Ardei verde Nap Gulie Pastarnac Frunze de mazare Dovleac Varfuri de ridiche Spanac (frunze exterioare) Sfecla de zahar Dovlecel Plante Anason Salvie Salata Bernet Orz Busuioc Coada soricelului Musetel Marar Chimen dulce Patrunjel Tarhon Arpagic (cu moderatie) Oregano grecesc Levantica Lemn de lamai Sovarv Mustar Rozmarin Menta Tataneasa Flori Galbenele Papadie (bogata in calciu) Crin Garoafa Margarete Caprifoi Liliac Caltunas Panseluta Trifoi rosu Trandafir Muscata parfumata Flori de dovlecei Begonie Viola Violeta Altele Ghinda Lucerna Alune de fag Cereale Studenita Trifoi Cruciulita Grau Stir Lucerna Urzica Plantain Seminte de dovleac Traista ciobanului Seminte de floarea soarelui Salcie Plante otravitoare: Anemone Azalee Caladium Ciclama Caldarusa Mercurul cainelui Untisor Umbra noptii Mac Buton de aur Narcisa galbena Gloria diminetii Gura leului Lobelie Smochine Bobitei Philodendron Rhododendron Cucuta Piciorul cocosului Galbenele de mlastina Sofran de pajiste Vasc Chiparos Patrunjel salbatic Dalie Crizanteme Nemtisor de munte Liliac de vale Lalele Iris Cireasa de Ierusalim Ienupar Zambila Lemn cainesc Mare parte a copacilor carora nu le cad frunzele
Simptomele otravirii Ingerarea plantelor otravitoare poate va poate afecta animalul de companie in mai multe feluri. Acestea variaza de la deranjamente stomacale pana la moarte. Simptomele includ: salivare, alergii ale pielii si probleme cardiace si respiratorii; deoarece porcusorii de guineea nu pot sa vomite, stapanii isi dau seama ca ceva nu este in regula, de obicei, prea tarziu. Multi iepuri pot suferi un strs fiziologic dupa indigestia care le-a iritat tractul digestiv. Primul ajutor in caz de otravire Diagnosticul poate fi dificil , in afara de cazul in care iepurele este vazut mancand planta. Daca l-ati vazut facand acest lucru, aduceti cu dumneavoastra la medicul veterinar si planta respectiva, pentru ca medicul sa fie capabil sa il trateze mai rapid. De obicei, iepurilor le sunt administrate fluide pentru a ajuta eliminarea rapida a toxinelor din organism. Incercati sa tineti animalul intr-un mediu cald si linistit, pentru a minimiza efectul socului pe care acesta il sufera.
Simptomele otravirii Ingerarea plantelor otravitoare poate va poate afecta animalul de companie in mai multe feluri. Acestea variaza de la deranjamente stomacale pana la moarte. Simptomele includ: salivare, alergii ale pielii si probleme cardiace si respiratorii; deoarece porcusorii de guineea nu pot sa vomite, stapanii isi dau seama ca ceva nu este in regula, de obicei, prea tarziu. Multi iepuri pot suferi un strs fiziologic dupa indigestia care le-a iritat tractul digestiv. Primul ajutor in caz de otravire Diagnosticul poate fi dificil , in afara de cazul in care iepurele este vazut mancand planta. Daca l-ati vazut facand acest lucru, aduceti cu dumneavoastra la medicul veterinar si planta respectiva, pentru ca medicul sa fie capabil sa il trateze mai rapid. De obicei, iepurilor le sunt administrate fluide pentru a ajuta eliminarea rapida a toxinelor din organism. Incercati sa tineti animalul intr-un mediu cald si linistit, pentru a minimiza efectul socului pe care acesta il sufera.
Boli
Generalitati: Iepurii crescuti in captivitate sunt mult mai sensibili decit cei din salbaticie, motiv pentru care este necesar sa li se acorde o grija deosebita. Ei sunt foarte sensibili la schimbarile de temperatura. Astfel, temperaturile sub 10 grade provoaca diverse afectiuni respiratorii, ce pot duce la moartea animalelor. De asemenea, si temperaturile ridicate, de peste 27 de grade au efecte negative asupra sanatatii iepurelui. Infierbintarea excesiva a corpului (ex: intr-o zi caniculara de vara) va duce la moartea animalului. Frecvent intilnite la iepurii crescuti in captivitate mai sunt si boli precum pietrele la vezica urinara, blocajul digestiv cauzat de parul inghitit de animale (cu ocazia cand isi efectueaza toaleta pilozitatii) . Bolile se manifesta in general prin scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici. Pasteureloza, o boala infectioasa bacteriana, se manifesta prin scurgeri nazale si oculare, dificultati in respiratie etc. O problema serioasa de sanatate la iepuri o constituie si abcesele. Acestea reprezinta acumulari de puroi format prin degenerarea tesuturilor si apar atunci cînd diversi agenti infectiosi, paraziti, ciuperci sau corpuri straine (precum aschiile, tepii) intra in tesut si produc infectarea sa. Cele mai des intalnite cauze ale abceselor la iepuri sunt ranile provocate prin muscatura, rani ce se infecteaza, ducand deseori la septicemii ce le sunt fatale. Afectiunile dentare se numara printre cele mai des intalnite probleme de sanatate la iepuri. Spre deosebire de dintii omului, cei ai iepurilor nu au smalt, ceea ce ii face sa se toceasca destul de usor. Ei au radacini deschise si continua sa creasca pe parcursul intregii vieti a animalului, in mod normal si nu necesita prea multa ingrijire. Continua retezare a hranei cu dintii din fata si mestecarea cu ajutorul celorlalti le asigura uzuraconstanta, prevenind cresterea excesiva a lor. Uneori insa, dintii isi pierd alinierea cauzand malocluzie (inchiderea defectuasa a maxilarelor). In cazul malocluziei masivilor, dintii de jos cresc foarte lungi, iar cei de sus se curbeaza spre interiorul gurii, iepurele nemaiputand sa reteze hrana. Malocluzia duce adesea la formarea de muchii ascutite de dinti, cauzate de tocirea lor neregulata. Aceste muchii pot taia obrajii si limba, fiind foarte dureros pentru animal si complicandu-se cu infectii. Daca stiti ca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-l izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Cusca pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metrii de celelalte. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca rapid si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile crescatorului. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va veti spala bine mainile. Cand iepurii bolnavi sunt luati din cusca de carantina, aruncati toata mancarea care a ramas. Aceasta cusca particulara trebuie sa fie curatata obligatoriu de doua ori pe saptamana cu solutie de inalbitor de 3-5 %. In caz contrar ,urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi cu usurinta . Cand cumparati iepuri noi, ii veti pune in cusca de carantina pentru o perioada de minim 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi , dupa care le veti administra vaccinurile corespunzatoare. Retineti: •Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi niste iepuri sanatosi. •Ca sa fiti siguri ca veti descoperi bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. •Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. •Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati imediat animalele ce va trezesc indoieli. •Avand in vedere numeroasele probleme de sanatate pe care le pot avea iepurii (chiar si la aparitia primelor semne de boala), un bun crescator trebuie sa tina periodic legatura cu medicul veterinar pentru consultarea efectivelor sale de iepuri. •Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti convins, adresati-va preventiv medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi. 1. Boli netransmisibile Bolile digestive Balonarea si diareea sunt cele clasice si sunt cauzate ,in general, de hrana nepotrivita. Indicatii pentru a preveni aceaste boli veti gasi la capitolul despre alimentatie. Diareea Diareea este o inflamare a intestinelor , are cauze extrem de variate . In intestinal oricarui mamifer exista un ecosistem extrem de fragil, format dintr-o flora microbiana „ buna ” rezidenta permanent la acest nivel si o alta flora formata din elemente de natura patogena compusa din virusi, bacterii sau paraziti. Actiunea acestor elemente patogene la nivelul mucoasei este temperata de sistemul de aparare local. Cand mecanismele locale defensive se dezechilibreaza, fie din cauza maririi actiunii elementelor patogene de natura bacteriana, virala ori parazitara, fie din cauza actiunii unor factori exteriori ( de exemplu alimente alterate) se instaleaza o inflamatie la nivelul intestinului care se exprima clinic prin diaree. Diareea afecteaza toate rasele de iepuri si toate categoriile de varsta, in toate anotimpurile ( dar cu precadere toamna). Toamna e un anotimp cu anumite particularitati si predispune specia iepureasca la contractarea unor forme de diaree, unele chiar foarte grave. In acest anotimp se fac simtite fluctuatii mari de temperatura, zilele incep a fi tot mai reci, iar frigul, mai ales frigul umed, sunt un factor predispozant pentru instalarea diareilor prin faptul ca obliga organismul sa se adapteze, acest efort de adaptare influentand sistemul circulator, nervos, endocrin, favorizand patrunderea si instalarea unor germeni infectiosi la nivelul mucoasei intestinale. Alti factori favorizatori sunt furajele intarite (lignificate), iar toamna este bogata in astfel de furaje (de exemplu :otava si fanuri invechite, coceni de porumb). Toamnele ploioase predispun de asemenea furajele la mucegaire, iar mucegaiurile sunt, de asemenea, factori predispozanti pentru instalarea enteritelor grave. Primele simptome ale diareei la iepuri nu sunt greu de observat Fecalele au consistenta diferita, de la moale la lichida, iar culoarea difera in functie de bacilul contractat si de cat de avansata este boala. Animalele nu consuma furaje, nu au pofta de mancare si sunt deshidratate ( din cauza deselor descarcari diareice) . Uneori apare si febra,alteori nu . Frecvent, diareea este insotita si de balonari mortale. Diareea este mai usor de prevenit decat de combatut, fiind o boala grava. Daca observati simptomele, izolati imediat exemplarele si contactati imediat doctoral veterinar pentru a stabili urgent tratamentul. Osteoperoza si Rahitismul (maladii ale oaselor) Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere progresiva a oaselor. Consistenta oaselor devine " de burete" , acestea devin fragile si friabile putand aparea foarte usor fracturi ale membrelor . Rahitismul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceasta maladie are drept cauza insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu ( ex: lucerna si orz ). Hipercalcemia Hipercalcemia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma naturala a corpului iepurelui se schimba treptat si miscarile ii devin greoaie , rigide. Pentru a preveni aceasta maladie, incercati sa nu exagerati cu adaosuri de calciu in dieta iepurilor. De asemenea, dati-le mai putine plante bogate in calciu (ex: lucerna si orz). Avitaminoza Aceasta maladie apare cind dieta iepurilor este saraca in vitamina A . Boala se caracterizeaza printr-o cadere exagerata a parului. Putem evita cu usurinta aceasta situatie adaugand in dieta animalelor alimente bogate in vitamina A ( ex: sfecla rosie si morcovi). 2. Boli infectioase Pasteureloza Pasteureloza este o boala infecto-contagioasa produsa de germeni din genul Pasteurella (acesta cuprinde mai multe specii). Germenul este un cocobacil de dimensiune redusa, gram negativ, nesporulat, fiind un comensal al tractului respirator superior, gasindu-se la absolute toate speciile de animale, inclusiv la om. Aparitia bolii depinde de mai multi factori incluzand specia, varsta, virulenta germenului, infectiile recurente, conditiile de mediu. De cele mai multe ori semnele predominante sunt cele respiratorii: tuse, stranut, raluri, lacrimare, sinuzita si depresie. Boala mai este denumita si “ Septicemia Hemoragica” a iepurilor. De obicei sunt afectate animalele tinere, dar poate afecta si animalele adulte. Agentul cauzal este cel mai frecvent este virusul Pasteurella Multocida care actioneaza pe fondul unor factori favorizanti: frigul, supraaglomerarea sau alimentatia deficitara. Boala evolueaza enzootic (grupuri limitate) sau chiar epizootic ( pe o scara larga) , fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale iepurilor. Clinic, evolueaza sub forma supraacuta, acuta si cronica. Simptome : abatere, congestie, dispnee si uneori moarte fulgeratoare in maxim 24 de ore. In forma supraacuta apare brusc hipertermia (42 grade Celsius) In forma acuta, pe langa semnele descrise mai sus apar si tulburari respiratorii: dispnee, jetaj, stranut, raluri si matitate pulmonara. Animalele mor de obicei in 5-8 zile. Forma cronica apare de obicei la adulti. Se caracterizeaza prin febra moderata si semne in functie de localizare. In localizarea nazala (coriza) apare prurit nazal, stranut, jetaj bilateral purulent, dispnee si conjunctivite mucopurulente si cheratite, uneori pleuropneumonie. Boala se poate exprima si prin formare de abcese reci solitare sau multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara, in ganglioni etc. care prin deschidere lasa sa se scurga un puroi albicios cremos. Aceasta forma are evolutie lenta, chiar luni de zile, timp in care animalele slabesc si mor prin epuizare. Pasteureloza este un flagel care ataca toate organele animalului bolnav. Animalele infectate vor fi obligatoriu eutanasiate si incinerate. Cele sanatoase din aceiasi crescatorie vor fi sacrificate de asemenea ,dar ( dupa controlul si avizul sanitar - veterinar ) pot fi consumate. Mixomatoza Agent etiologic: Boala este cauzata de virusul Myxoma (genul Leporipoxvirus), un virus care apartine aceleiasi familii ca si virusul ce produce variola. Virusul este originar din America de Sud unde a produs o pierdere majora printre iepurii salbatici. Cand iepuri provenind din Europa au fost importati inAmerica nici unul nu a rezistat acestui virus, toti cei atinsi de el au decedat, imunitatea lor fiind foarte scazuta. La fel s-a intamplat si in cazul iepurilor importati din Europa in Australia. Dintr-un accident, virusul a fost adus si in Europa si numarul iepurilor existenti a scazut drastic. Virusul se raspandeste atat la iepurii de casa cat si la cei salbatici, atat prin contact direct (mucoasa, piele , cale digestiva) cat si indirect (prin intepaturile insectelor hematofage: tantar , purici s.a.). Simptome Primele simptome apar la 4 - 5 zile dupa ce iepurele a fost infectat. Acestea sunt febra , rinita , aparitia MIXOAMELOR (umflaturi) in primul rand in zona genitala si apoi in zona capului( urechi,bot ,pleoape), urmatoarea zona afectata sunt ochii (conjuctivita seroasa). Mixoamele cresc rapid in volum devenind moi,friabile si rupandu-se usor,lasand in urma lor suprafete sangerande. Iepurii slabesc brusc, desi apetitul le ramane neschimbat pana in ultimele zile de viata, din cercetari s-a constatat ca abia in ultimele 2 saptamani de viata iepurele isi pierde pofta de mancare. Cu timpul, iepurii si-au dezvoltat imunitatea la acest virus, in unele cazuri boala devenind cronica. In faza cronica a bolii apar tumori dupa 10-15 zile de la infectarea cu virusul. Aceste excrescente apar la nivelul urechilor, nasului si al labelor, uneori excrescentele se resorb lasand doar niste urme care dispar si ele cu timpul. Mortalitatea in forma cronica a Mixomatozei este de 95 - 100 % iar media de viata din momentul infectarii cu virusul este de 7-14 de zile. Spre sfarsitul epizootiei , animalele dobandesc un oarecare grad de rezistenta, dar (indiferent de sex) devin sterile. Tratamentul Mixomatoza este o boala declarabila si supusa masurilor de carantina. Boala are un caracter sezonier , fiind mai frecventa in zonele joase si mlastinoase. La iepurii care nu mor, trecerea prin boala este urmata de o imunitate puternica si de durata. Din pacate tratamentul in cazul Myxomatozei este de cele mai multe ori ineficient, oricat de mult ne-am stradui, complicatiile respiratorii (pneumonia)sunt inevitabile si iepurele nu mai poate fi salvat, de aceea este mai bine sa fie eutanasiat in momentul in care diagnosticul este pus de catre medicul veterinar. Cum impiedicam raspandirii bolii ? Trei lucruri sunt foarte importante pentru a impiedica raspandirea bolii: •eutanasierea tuturor iepurilor contaminati; •dezinfectarea locului in care iepurii au locuit dupa ce au fost infectati •exterminarea mustelor si tantarilor (dezinsectie) Prevenire Pentru ca nu exista un tratament propriu-zis pentru Mixomatoza ,ca si pentru celelalte boli virale, vaccinarea este obligatorie (va fi administrat subcutanat un vaccin heterolog). Animalele dobandesc imunitatea cam la 3-7 zile dupa administrare. 3. Boli parazitare: TOXOPLASMOZA IEPURELUI Toxoplasma gondii este un protozor parazit intracelular care poate fi gasit in peste 300 de specii de animale (in general paraziteaza animalele cu sange cald). Desi gazda finala este pisica, el poate exista si pe gazde intermediare cum ar fi iepurele sau omul. Gazdele de transport sunt ramele, mustele si gandacii de bucatarie. Afecteaza predominant aparatul respirator si sistemul neuro-muscular. In cazul iepurilor, gazda preferata a acestui parazit este tineretul cunicul. Boala poate fi supraacuta, acuta sau cronica iar pierderile in randul efectivelor sunt importante (prin morbiditate, mortalitate si avort). Mortalitatea iepurilor infestati ajunge la 35-50 %. La disectie sunt gasite granuloame necrotice (puncte de culoare inchisa) in toate organele interne (splina, plamani, ficat etc). Splina va fi supradezvoltata iar ficatul presarat de focare mici de culoare oranj. La iepurii vii putem observa urmatoarele simptome : indiferenta, scurgeri de sange la nas. Atat animalele domestice cat si omul se infesteaza in general de la o sursa principala : pisica din gospodarie. La om, boala trece usor, dar atentie : la femeile gravide infestate cu aceasta boala, vor rezulta adesea copii cu malformatii. Caracteristicile bolii si evolutia ei sunt prea complexe pentru a face obiectul acestei prezentari succinte. Deci, varianta scurta : - in urma infestarii, in organismul iepurelui apar chisturi in creier, muschi, plamani si ochi, dar nu numai. - Toxoplasmele (rezultatul toxic al activitatii parazitului) pot fi gasite prin analize de laborator specifice in mai toate organele interne ale animalului bolnav. - Aparitia bolii poate fi prevenita prin indepartarea pisicilor din crescatorie si prin montarea de plasa de sarma cu ochiuri mici la ferestrele adaposturilor de iepuri (pt a restrictiona accesul mustelor). Succes :) PASALUROZA IEPURILOR Este un parazitism al intestinului gros (cecum si colon) produs de oxiurul Passalurus Ambiguus , care afecteaza atat iepurele de casa cat si pe cel salbatic. Acest gen de parazitism apare in toate sistemele de crestere. Passalurus Ambiguus este un vierme nematod de talie mica de culoare albicioasa. Masculul are 3-5 mm lungime iar femela 8-12 mm. Ouale parazitilor se amesteca cu fecalele fiind astfel eliminate in mediul exterior. I n 18-24 de ore larvele ajung in stadiul infestant si pot trece la alte exemplare de iepuri prin apa de baut sau furajele contaminate. Rezistenta oualor in mediul exterior variaza pana la maxim 15 zile . Simptome : In general animalul suporta bine infestarea,neexistand semne clinice decat in cazul unei infestatii majore (cazuri rare). Diagnosticul se face de obicei la necropsie si ,mai rar, prin examene coproscopice de laborator. La necropsie se observa existenta unor « butoni » in zona mijlocie a cecumului variind ca dimensiuni de la o gamalie de ac la dimensiunile unui bob de fasole. Tratamentul se poate face cu fenotiazina 50 mg per kilogramul viu, timp de 3 zile consecutiv sau cu thiabendazol in doza de 400 mg/kg viu. Tratamentul are o eficacitate de 99,5 %. Intrucat parazitul afecteaza exclusiv aparatul digestiv, carnea animalului este comestibila. TRICHINELOZA Este o boala provocata de viermele nematod Trichinella Spiralis si vizeaza aparatul digestiv si musculatura. Boala poate afecta foarte multe specii de mamifere (peste 100) atat domestice cat si salbatice si, desigur, omul. Spre deosebire de om, la care boala are o evolutie grava, la animale boala evolueaza aproape fara simptome vizibile. Viermele cu pricina este un nematod mis si subtire avand doar 1,4-1,6 mm lungime. Acesti paraziti se localizeaza in aparatul digestiv ( adultii) sau musculatura (larvele). O femela poate produce peste 1500 de larve zilnic. Infestarea se produce prin consumul de carne care contine chisti trichinelici. In cazul iepurilor de ferma exista situatii de canibalism sau de atacare a soarecilor si sobolanilor, deci boala exista si la iepuri. Ajunsi in stomacul animalului, chistii sunt supusi actiunii acizilor gastrici si elibereaza din interiorul lor larva. Larva migreaza in intestin si in 26 de ore naparleste de 4 ori ajungand la stadiul de adult. Are loc si imperecherea (cam la 30-35 de ore de la infestare). Dupa ce este fertilizata, femela trece prin mucoasa gastrica si ajunge in nodulii limfatici. Dupa 4-6 zile incepe sa depuna larve. Aceasta « productie » dureaza cam 4-6 saptamani ( in functie de specia careia apartine gazda), dupa care femela moare. Larvele migreaza prin vasele de sange in intreg organismul, dar supravietuiesc doar cele care ajung in tesutul muscular (mai ales in diafragma, limba, muschii oculari). In muschi,larvele naparlesc si ajung in stadiul de chisti. Durata de viata a unei larve cuibarita in muschi este egala cu durata de viata a gazdei. La om ,durata de viata a larvei este de maxim 25 de ani. Dupa moartea acestor larve, chistii se calcifiaza , devenind duri. Daca la animale,boala evolueaza cu simptome usoare, la om se schimba datele problemei. Astfel, la om, dupa ingestia de carne neprelucrata prin fierbere corespunzator, boala debuteaza in maxim 10-20 de zile. Apar febra (pana la 40 de grade), tremuraturi, dureri de ceafa si ochi, oboseala, ameteli, dureri de burta ,transpiratie abundenta si ,la final, moartea (cam la 24-48 de ore de la debutul durerilor). Daca totusi omul bolnav nu moare (mai sunt cazuri) , apar umflaturi la nivelul fetei , conjuctivita, miscarile globilor oculari devin dificile si dureroase, paralizie, mancarimi insuportabile si eruptii ale mucoaselor. Se intalnesc de asemenea (dar mai rar) pierderea poftei de mancare, grata, voma, constipatie, crampe abdominale, pierderi in greutate si diaree. Cele de mai sus dureaza aproximativ 5-7 zile. O noua faza a bolii sunt durerile de inima, limba,hemoragii gastrice, gat si ochi. Inflamatia atinge pragul maxim cam la 5-6 saptamani dupa infestare. Urmeaza o alta faza care consta in probleme respiratorii, tulburari nervoase,(plus inca vreo 6-7 simptome pe care nu are rost sa le descriem aici, patologia omului fiind de domeniul altor situri). Concluzionand , vom spune doar ca omul infestat are o stare de rau general. Diagnosticul efectivelor de iepuri va fi pus in stransa legatura cu aparitia bolii la om ( daca boala apare la un grup restrans de oameni care au mancat din carnea aceluiasi animal, e clar ca animalul era bolnav). Ca sa nu se ajunga insa la aceasta situatie, este bine sa supunem carnea animalelor sacrificate unui examen trichineloscopic (de laborator). Speranta de viata a unui om infestat este … mica , prin urmare fiti mai rezervati la consumul fripturilor « in sange » si tratati termic carnea cat mai radical (fierberea de minim 2 ore a carnii distruge 100 % parazitul). Prepararea carnii in cuptoarele cu microunde nu ucide toti parazitii. CUM PREVENIM aparitia bolii in crescatorie ? Deratizarea impotriva soarecilor si a sobolanilor este salutara. Chiar daca un om urmeaza un tratament impotriva acestei boli, el nu se va vindeca niciodata 100 %, totdeauna ramanand cu boli de inima . Ca sa nu va sperii , trebuie sa amintesc ca ,in general infestarea omului cu acest parazit are ca punct de plecare carnea de porc si nu cea de iepure. Oricum, daca fierbeti carnea, problema e ca si rezolvata. 3. Boli parazitare (continuare) SARCOSPORODIOZA IEPURELUI DE CASA Agentul care produce boala este un organism microscopic ce face parte din familia Sarcosporide. Forma clinica poate fi : acuta, grava sau cronica fiind afectate indeosebi animalele tinere. Boala este incidenta indeosebi in perioada iunie-noiembrie. Sarcosporidiile sunt raspandite pe tot globul (mai putin zonaantarctica) si afecteaza numeroase specii de animale. Iepurele ( alaturi de bovine,suine,caprine,ovine ,rozatoare si alte specii) constituie o gazda intermediara , gazde finale fiind pisica, cainii, pasarile de prada, reptilele si omul. Simptomele la iepure pot fi : avort, tulburari ale sistemului nervos, reducerea ratei de crestere, pierderi in greutate (forma cronica a bolii nu are simptome vizibile). Agentul care produce boala actioneaza chiar in interiorul celulelor organismului ( celulele din muschii striati, esofag sau din sistemul nervos central). In formele cronice ale bolii, sarcochistii pot creste chiar si timp de un an, producand niste chisti ce devin vizibili cu ochiul liber la disectie (au diametrul de 15 mm). Chistii formati in interiorul corpului animalului sunt foarte rezistenti la orice forma de tratament. Rata redusa a metabolismului ii face practic invulnerabili la medicamente. In corpul animalului se duce insa o lupta permanenta, rezultatul final fiind uneori dobandirea imunitatii si adeseori decesul. Totusi , nu trebuie sa ne ingrijoram cu privire la carnea pe care o obtinem de la iepuri , intrucat sarcosporidele si sarcochistii pot fi distrusi prin prelucrarea termica a carnii : - prin congelarea carnii de iepure timp de o saptamana la cel putin –20 grade Celsius - sau prin fierberea ei (s-a demonstrat prin teste in laborator ca sarcochistii nu rezista la o temperatura de peste 60-65 grade Celsius). Tocmai de aceea este recomandat sa nu consumam nici un fel de carne inainte de a o prelucra termic (indiferent de specia de la care provine carnea.) Un exemplu : Oamenii care se infecteaza cu Sarcocystis suihominis (agent sarcoptic specific porcului) prezinta diaree intensa si severa si pot ajunge pana la probleme circulatorii fatale dupa consumul a doar100 grame de carne de porc infestata. ENCEFALITOZOONOZA Este o boala cronica, debilitanta, uneori fatala caracterizata prin encefalita si vasculita provocata de parazitul microscopic Encephalitozoon cuniculi ce afecteaza in general iepurii,cainele, pisica, porumbeii, vulpile si omul (nu neaparat in ordinea asta :) Caile de difuzare a parazitului de la un organism la altul nu au fost inca deplin elucidate de oamenii de stiinta. S-ar parea ca sunt implicate urina,fecalele , calea transplacentara sau (dupa alte opinii) doar pisica. Boala a fost prima oara descrisa la specia umana in 1959. Parazitul (care mai poarta si denumirea de Nosema cuniculi) e un parazit intracelular ce se localizeaza predilect in creier si rinichi. Structura sporilor parazitului poate fi observabila doar la microscopul electronic. Cand o celula este distrusa de parazit, se sparge iar sporii invadeaza celula vecina. La iepuri incidenta bolii ajunge pana la 15-76 % din efectivele tinere ( intre 0 si 16 saptamani). Mortalitatea atinge 50 % . O iepuroaica bolnava va transmite pe cale placentara boala urmasilor sai. Leziunile principale vor aparea in sistemul nervos central al iepurelui si in rinichi. Ele pot fi intalnite insa si in plamani si ficat (mici focare de 2-4 mm de culoare gri, cu marginile zimtate). Cum ne vom da seama ca exista boala ? Manifestari : - tulburari cerebrale precum paralizia, orbirea, miscari in cerc si convulsii ; - tulburari digestive ce constau in reducerea apetitului si diaree. Oricum…pana la ora actuala, cea mai sigura metoda de diagnosticare sigura a bolii este cea post-mortem. Tratament si prevenire : Cloroquin fosfatul are cea mai mare eficacitate. Oamenii de stiinta au descoperit ca sporul nu rezista mai mult de o saptamana la temperatura de 4 grade Celsius si mai mult de 4 saptamani la 22 de grade. Slaba consolare pentru iepure. In orice caz, izolati exemplarele suspecte de boala. Incinerati exemplarele decedate. Luati legatura cu doctorul veterinar in cazul in care suspicionati aparitia bolii in crescatorie. CRIPTOSPORODIOZA Este o protozooza enteropatogena (digestiva si pulmonara) ce evolueaza singura sau in asociere cu Escherichia coli. Afecteaza tineretul mai multor specii de animale : iepurele de casa, vitel, manz ,ied , miel, purcel, soarece, cobai, curca, gasca, gaina, paun . Boala are o incidenta mai mare vara si se caracterizeaza prin enterocolite acute sau cronice si are caracter de zoonoza deoarece este transmisibila la om. Criptosporodioza apare in toate sistemele de crestere si produce mari pierderi economice prin diareea neonatala pe care agentul etiologic (un organism unicelular denumit Criptosporidium) o provoaca. Agentul etiologic paraziteaza gazdele prin oochisti de dimensiuni microscopice, acestia putand fi gasiti in tot aparatul digestiv,incepand cu faringele si terminand cu rectul. Criptosporodioza este o boala foarte contagioasa, fiind foarte frecventa la tineret si destul de rara la exemplarele adulte. Poate fi intalnita atat la animalele de ferma ,cat si la animalele de apartament. Contaminarea se face prin inghitirea oochistilor aflati in hrana sau apa infestata cu fecalele altor animale. Dupa 3-5 zile se instaleaza diareea si animalul bolnav devine la randul sau transmitator prin fecalele sale contaminate. Dat fiind faptul ca boala poate trece de la animal la om si invers, putem interpreta criptosporodioza ca fiind o boala profesionala pentru crescatorii, ingrijitorii si detinatorii de animale de ferma si / apartament. In interiorul organismului parazitii se ataseaza de interiorul membranei intestinului, membrana externa a acestora lipindu-se de vilozitatile intestinale si formand asa numitele « organite de hranire ». Diagnosticul este dificil de dat de un necunoscator (diareea fiind un simptom al mai multor boli). Un diagnostic precis poate fi stabilit numai in conditiile unui examen de laborator a fecalelor exemplarului suspect . Mortalitatile ce intervin in randul tineretului cunicul sunt mari. Boala este supusa regulilor carantinei. Tratamentul in sine si dozajul acestuia poate fi stabilit numai de catre doctorul veterinar in urma unui examen de laborator. Coccidiozele Agent etiologic: Iepurii de casa sunt parazitati de zece tipuri distincte de coccidii (genul Eimeria). Dupa infectare,sporochistii se dechisteaza si elibereaza sporozoizi, acestia patrunzand si dezvoltandu-se in epiteliul intestinal (in general) sau in canalele hepatice. Din punct de vedere clinic,coccidiozele evolueaza sub trei forme : intestinala, hepatica si otorinofaringiana. Aproape ca nu exista iepure care sa nu aiba oochisti. Un iepure poate trai sanatos toata viata lui,fara ca boala sa apara (desi agentul etiologic exista in corpul sau). Coccidiozele izbucnesc in randul efectivelor,daca li se ofera urmatoarele sanse favorizatoare : •suprapopulare in crescatorii; •asternut umed ( de aceea mentionam la pagina despre custi ca nu este recomandata podeaua compacta , intrucat retine urina, favorizand aparitia bolilor); •lipsa ventilatiei in adapusturile inchise; •hranirea necorespunzatoare,deficitara; •zgomote puternice; •lotizari (repartizarea unui iepure bolnav intr-un lot sanatos); •microclimat necorespunzator (curenti de aer,stagnarea dejectiilor si temperaturi de peste 22 grade in adapost. Factorii de mai sus sunt agresivi si determina o slabire a reactivitatii generale ,ceea ce conduce la o inmultire masiva a coccidiilor din organismul animalului. Odata aparuta boala , aceasta trece de la un animal la altul prin oochistii din excremente ,acestia infestand furajele si a apa de baut. Cum se manifesta boala ? Boala apare de obicei la tinereul cunicul (cam in perioada intarcarii) si este consecinta unei infestari interne masive cu oochisti. Simptome : In forma supraacuta fecalele devin lichide, cu aspect mucos si sunt eliminate mai frecvent. Abdomenul este permanent balonat si (din pricina diareei) iepurii slabesc foarte repede ,devenind casectici (scheletici). Moartea survine dupa 9-10 zile de la infestare. In forma acuta exista aceleasi simptome,dar mai atenuate. Boala evolueaza mai lent (14-15 zile). Spre sfarsitul evolutiei iepurii prezinta tulburari nervoase. Acestea sunt pricinuite de prezenta toxinelor in organism. Forma cronica apare numai la iepurii mai in varsta de 4 luni si este mai putin grava. Se manifesta prin urinari frecvente, o usoara diaree si uneori chiar constipatie. La aceasta forma animalele se pot vindeca spontan. Scabia si Dermatomicoza Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi favorizata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea custilor solutia de inalbitor. Furnizati animalelor hrana bogata in vitamina A, D si E. Locurile afectate ( pe pielea animalului) pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de vazelina medicala si Butox. 4. Infestarea cu insecte parazite (purici,paduchi). Bolile, simtomele si tratamentul in cazul infestarii iepurilor cu insecte parazite hematofage (care se hranesc cu sange) sunt identice cu cele din cazul celorlalte animale domestice. Daca este cazul, adresati-va direct medicului veterinar pentru combaterea agentului etiologic prin tratament.
Rase mari de iepuri
Uriasul Belgian rasa a fost formata in jurul anului 1825, in districtul Gand din provincia belgiana Flandra (modul de formarea a rasei este neclar).Actualele calitati se datoresc in mare masura crescatorilor belgieni, care printr-o munca asidua de ingrijire si selectie au creat o rasa care s- impus in intreaga lume. Rasa a fost preluata si iar prin selectie, factorii de mediu, incrucisari si nu in ultimul rand din dornita crescatorilor din diferite tari de a creea noi, s-au fixat caracterele dorite si asa au aparut o serie de denumiri, precum Uriasul German, Uriasul Maghiar. O caracteristica convenabila este dezvoltarea rapida a tineretului, care in a 3-a luna pot atinge greutati ce trec de 3 kg, fapt ce permite crearea liniilor de masculi pentru incrucisarile industriale. Greutatea medie adultilor este de 7-8 kg, dar sunt exemplare ce ajung si la 12 kg. Femele sunt apte de reproductie la 8 luni(dupa aceasta varsta se pot ingrasa si deveni sterile), iar masculii la 9 luni. Prolificitatea medie este de 5-7 pui la fatare. Caractere de exterior -capul este relativ mare, ochii mici, de culoare bruna la iepurii de culoare inchisa si roza la cei de culoare deschisa; -urechile lungi (20-24 cm), cu varfurile rotunjite, mobile si tinute in forma de V; -gatul este relativ gros, salba aproape enexistenta la masculi; la femele salba este usor dezvoltata, intinzandu-se pe membrele anterioare; -corpul este cilindric, cu pietul si crupa larga, linia spinarii dreapta sau putin lasata si bine dezvoltata; -membrele sunt musculoase, puternice, unghiile brune-negricioase sau albe (de culoarea parului de pe trunchi);-culoarea blanii poate fi : neagra, aguti roscat, alba, albastru-cenusiu si baltata. Ca defecte sunt: marime si greutate necorespunzatoare, cap berbecat, pete la ochi, urechi ascutite sau lasate in jos, pipt ingustcrupa tesita, parul lung sau lanos, blana de nuanta galbuie. Nota Caracterele de rasa de mai sus nu au pretentie de standard. Standardul national (recunoscut) ca si la pasari, nu exista. Arbitrajul se face in general dupa standarul german.
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Greutate (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,4 6,0 6,5 7,0
Fluturele german Paternitatea sa este atribuita iepurelui iepurelui de casa Urias Belgian, raspindit mult in tinutul Rinului pina in 1905 si rebotezat in 1916 in iepure de casa Urias German. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. Uriasul German i-a transmis o serie de particularitati specifice, evidentiate prin marimea si conformatia corpului. Iepurele belgian era cunoscut si sub denumirea de “Nas alb”, datorita capului alb. Uriasul pestrit avea initial o structura corporala asemanatoare cu cea a belgianului, fiind insa cea mai fina, mai delicata. prezentind petele de culoare specifice rasei, fara a avea desenul specific al capului, desenul fluturelui si punctele maxilarelor, dar avind inele din jurul ochilor. Exemplarele pestrite au fost prelucrate ulterior, obtinindu-se desenul specific al capului de la Uriasul pestrit iar in 1908 Uriasul pestrit a fost recunoscut ca o noua rasa. Intrucat selectia s-a facut in directia productiei de carne,Pestritul german este ceva mai masiv decat Fluturele urias francez. Prolificitatea medie este de 5-8 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 9-10 luni. Culori: alb-negru ; alb-albastru Greutatea normala este de 6,0 kg.Limita inferioara este de 5,0 kg,iar limita superioara nu exista. Lungimea urechilor este de 16-17 cm.
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8
Greutatea (in kg) 0,6 1,2 2,3 3,5 4,5 5,0 5,5 6,0
Uriasul alb Rasa s-a format in Belgia si Germania prin selectia iepurilor din rasa Urias Belgian si este de talie mai mica decat rasa din care provine, greutatea medie fiind de 6-7 kg. Prolificitatea medie este de 5-7 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 10 luni. Caractere de exterior -capul la masculi este rotunjit si la femele mai alungit, ochii de culoare roz(pupila rubinie inchissi irisul mai deschis); -urechile au o lungime de cca 18-20 cm, cu varfurile rotunjite; -gatul la masculi este fara salba ; la femele insa se poate intalni o usoara salba. -corpul cilindric, voluminos si bine legat; -culoarea blanii este alba cu par des, scurt si matasos, iar pielea nu prezinta pigment
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8
Greutatea (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,2 5,8 6,3
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Greutate (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,4 6,0 6,5 7,0
Fluturele german Paternitatea sa este atribuita iepurelui iepurelui de casa Urias Belgian, raspindit mult in tinutul Rinului pina in 1905 si rebotezat in 1916 in iepure de casa Urias German. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. Uriasul German i-a transmis o serie de particularitati specifice, evidentiate prin marimea si conformatia corpului. Iepurele belgian era cunoscut si sub denumirea de “Nas alb”, datorita capului alb. Uriasul pestrit avea initial o structura corporala asemanatoare cu cea a belgianului, fiind insa cea mai fina, mai delicata. prezentind petele de culoare specifice rasei, fara a avea desenul specific al capului, desenul fluturelui si punctele maxilarelor, dar avind inele din jurul ochilor. Exemplarele pestrite au fost prelucrate ulterior, obtinindu-se desenul specific al capului de la Uriasul pestrit iar in 1908 Uriasul pestrit a fost recunoscut ca o noua rasa. Intrucat selectia s-a facut in directia productiei de carne,Pestritul german este ceva mai masiv decat Fluturele urias francez. Prolificitatea medie este de 5-8 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 9-10 luni. Culori: alb-negru ; alb-albastru Greutatea normala este de 6,0 kg.Limita inferioara este de 5,0 kg,iar limita superioara nu exista. Lungimea urechilor este de 16-17 cm.
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8
Greutatea (in kg) 0,6 1,2 2,3 3,5 4,5 5,0 5,5 6,0
Uriasul alb Rasa s-a format in Belgia si Germania prin selectia iepurilor din rasa Urias Belgian si este de talie mai mica decat rasa din care provine, greutatea medie fiind de 6-7 kg. Prolificitatea medie este de 5-7 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 10 luni. Caractere de exterior -capul la masculi este rotunjit si la femele mai alungit, ochii de culoare roz(pupila rubinie inchissi irisul mai deschis); -urechile au o lungime de cca 18-20 cm, cu varfurile rotunjite; -gatul la masculi este fara salba ; la femele insa se poate intalni o usoara salba. -corpul cilindric, voluminos si bine legat; -culoarea blanii este alba cu par des, scurt si matasos, iar pielea nu prezinta pigment
Dinamica greutatii corporale:
Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8
Greutatea (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,2 5,8 6,3
Abonați-vă la:
Postări (Atom)